Thursday, September 22, 2016

Cumintenia. Oprea. Vaccinul. Scoala.

N-am stat, sincer, sa screm un titlu mai stralucit. Oricum treceti repede peste el. Chiar si aia care cititi incet. Imi clefaneam azi senvisiul si mi-am dat seama ca nu am mai scris de ceva timp, iar societatea e macinata de probleme reale. Serioase, nu ca alea din Siria. Vax. Pe noi ne scarma in cur daca vrem sa cumparam un pietroi, daca trimitem sau nu o libarca la parnaie (sau macar in judecata, in ma-sa), daca vrem sa ne imbolnavim sau nu. Chestii din astea.


Cumintenia Pamantului

Bai, sincer, dar sincer, acum, nu e o necesitate sa avem asa ceva acasa. La urma urmei, piesa de rezistenta a italienilor - Mona Lisa - e la frantuji. A, ca asta e o miscare de coeziune a neamului dezbinat, de marketing pentru guvern, de heirup national cu accente populiste, da, inteleg. Ca avem nevoi reale, sociale, de care ne doare in cur si nu dam 2 bani pe ele, iar e de inteles. Nu? 
Personal, nu vreau cumintenia acasa. Nici chiar cand am musafiri, sa ma dau mare cu ea, cum a inteles romanul campania cu Brancusi e al meu. Stai usor, tata, ca nu il iei acasa. Mai mult, nu vreau nicio opera romaneasca in tara. Personal, as scoate tampenia aia de lege care interzice exportul de opere de arta clasa A, pentru ca asa, opere romanesti de mare valoare ar ajunge in galeriile de la New York, Paris, Londra, Berlin, unde e arta cu adevarat. Unde ar sta langa Monet si Van Gogh, fata de care nu sunt cu nimic mai prejos. Sunt, insa necunoscute. Si uite asa, pentru ca nu ai cerere pentru ele, ai varfuri de vanzari pe maestrii romani de 40.000 E. Pentru o lucrare care, in conditiile de mai sus, s-ar vinde cu 'spe milioane. Aia-i baiul. Lumea nu e pe Dambovita. Iar lumea trebuie sa ne cunoasca. Degeaba ne tinem noi comorile, aici, la tara.
Ar mai fi ceva. Eu zic ca ar prinde bine sa stim care sunt sumele pe care neinfricatul asta de Ciolos le-a taiat bisericii pentru manastirea neamului. Bine, le-a taiat juma' de ora, ca dupa, a dat imediat inapoi. Deci, de cati bani vorbim? Cati bani erau si in fondurile de rezerva pe care Ponta, generos, cum altfel, le-a donat bisericii pe finalul mandatului sau? Stateau aiurea banii aia intr-un sertar, bre, a simtit omu' nevoia sa dea cu ei in popa. Ca la nunta.
Ei, daca am sti asta, am sti daca statul putea sa cumpere singurel pietroiul ala, au ba.


Vaccinarea obligatorie

Ce atata fas, tata? Nu vrei sa iti vaccinezi copilul? Perfect, semneaza asta undeva, asuma-ti raspunderea pentru progenitura ta, pisa-te pe tot sistemul medical, ca doar stii tu mai bine si gata. Acum, sincer, sistemul e destul de pisat el, de sine statator, deci ceva argumente ar fi aici impotriva lui. Treaba e alta. Daca tii copilul expus virusurilor si germenilor si microbilor si gandaceilor si etc si il trimiti in colectivitate, ala mic va fi expus tuturor bolilor pamantului. Pentru ca asa functioneaza treaba. Copiii isi construiesc sistemul imunitar prin inglobarea virusurilor pe care ii coc in cuptorasul ala care este gradinita. Iau virusul, se imbolnavesc, dezvolta imunitate. Vaccinat fiind, atentie. Nevaccinati eram in evul mediu, Si muream. Pe capete. Rata de mortalitate infantila era aproape egala cu cea de supravietuire. Sincer, eu nu m-as intoarce la faza asta. Unde mai pui ca, asa cum mi-a atras atentia un prieten, unul singurel nevaccinat devine un minunat focar de infectie pentru altii, caz in care nu prea are ce sa caute in colectivitate, nu? E haios ca dupa ce am reusit sa eradicam holera, ciuma si alte cacaturi medievale - prin medicatie - ne lasam toti de sportul asta, trecem pe frunze, dupa care o luam de la capat cu descoperirile medicale din ultima suta de ani incoa'. Dar nu strica, poate asa prind la toti.  
Noi am ratat un singur vaccin la fi-mea. Gratie doctorului, care probabil era fumat de la alt dealer, nu i-am facut ala impotriva varicelei. Rezultatul? Deloc surprinzator: a facut varicela, i-a dat cu sistemul imunitar de pamant, a facut complicatie peste complicatie, a facut pneumonie. A fost un an incantator. Mi-am dat singur pumni ca sa nu ii dau doctorului care ratase vaccinul.


Scoala acasa

Nu vrei sa iti duci copilul la scoala? Nu te condamn, sincer. Dar fii antena: dincolo de parerea tuturor, care efectiv e vax pentru tine si familia ta, gandeste-te ca scoala e mult mai mult decat un loc unde ti se baga info inutile in cap si ti se da cu cartea in dinti. Scoala e locul unde se dezvolta relatiile sociale si unde inveti sa gestionezi delicatul balans al interactiunii cu ailalti. Semenii tai, intre care vei trai, nu-i asa? Sau vei trai acasa toata viata? Deci, daca stai acasa la caldurica, e foarte posibil sa iesi mai doct decat astia care scrijelesc bancile publice. Problema e daca vei reusi sa iti faci loc printre ei, pe strada.


Oprea si cazul Gigina

Oprea? Doamne doamne, ce janghina de personaj. Dar este el vinovatul principal pentru moartea politistului din escorta lui? Ia sa ne gandim putin, ca de latrat, toti facem asta cu gratie. Deseori, in exces. Pe de o parte, e clar ca asistam la o campanie serioasa de linsaj mediatic. I se vrea capul pe plan politic. Pe de alta parte, baiatul este un limbric egoist si scarbavnic care ia totul cu toate cele 5 manute ale lui. Fie ca are sau nu are dreptul la ce ia. Avea drept la coloana oficiala? Nu, ce cacat mai batem campii? NU, BA, NU AVEAI.  Mai ales cand mergeai la buda sau la crasma. Dar oare comandantul dispozitivului de moto pus la dispozitia astuia nu stia asta? De ce a zis da, si pe barba lui si-a trimis oamenii aiurea? Ca sa isi pastreze postul, de aia a zis da. Deci unu' a murit pentru ca altul merge ca donshoara cu alai, iar tata alora care fac alaiul nu a zis nimic, ca sa ii fie si lui bine mai departe. Si totusi, de asta a murit baiatul ala? E normal sa lasi o groapa cat un cavou neacoperita, noaptea, intr-o capitala europeana? Serios acum. Ala a murit pentru ca gonea pe strazi in alaiul unui profitor si a intrat intr-o groapa care nu avea de ce sa fie acolo. Dar de ce gonea pe strazi vine ulterior faptului ca unii au spart asfaltul si au plecat acasa, lasand o panglica inaintea lui. 
A, ar mai fi ceva. Legat de treaba cu parlamentul si votul de imunitate. Ce poti spune aici? De ce cateva sute de intretinuti sunt peste noi, astialalti, care, culmea, ii mai si intretinem, cand vine vorba de lege? De ce, tata? Pai eu propun ceva: ma duc sa sparg magazinul din colt, iar cand vine garda, toti de pe scara mea voteaza daca ma salta aia, au ba. Facem? 

2 comments:

Anonymous said...

Mda...cumintenia-pietroi nici eu nu o vreau acasa, la frantuji ar fi locul ei sau sa o plateasca BOR-ul ca are cu ce.
Vaccinat, copilul meu a facut varicela in feb. a.c. pt a 2 a oara! O forma agresiva, nici acum nu si-a revenit sistemul imunitar desi ajutat. M-ar interesa o parere despre distrugerea Institutului Cantacuzino si alta despre introducerea pe piata romaneasca a vaccinurilor din Occident, ala cu procent mare de autism si alte belele.
Scoala acasa facem oricum, chiar mai mult decat la scoala. Homeschooling nu interzice copilului socializarea. E adevarat, in acest caz ar fi o selectie...copilul nu ar mai fi supus injuriilor si batailor celor cu creier mic si muschi mari, nu ar mai fi obligat la ore de religie, "ed. civica", "ed. financiara" si alte materii inutile. Nu imi e teama ca nu s-ar adapta itr-un cerc de oameni cu bun simt dar nici nu cred ca ajuta la educatie sa aiba de-a face cu idioti. Tu de ce nu ti-ai luat locuinta in Ferentari sau Pantelimon? :) Nicio discriminare in intrebare, da?
Cazul Oprea...de aceeasi parere. Consider raspunzator pe seful lui Gigina, ala l-a trimis in misiune, subalternul doar a executat ordinul.
Multumesc!
G

Vava said...

Multam pt feedback.
Nimeni nu spune sa duci direct copilul la Sing Sing :) Exista o selectie a fiecarui parinte, in functie de o serie de variabile. TOTUSI, fiind constient ca nu poti sa ocrotesti copilul toata viata, consider ca si interactiunea negativa - in anumite limite - isi are rostul ei. Il face competitiv, atent la pericole, pregatit sa faca fata la 99% dintre oameni, pana la urma. Nu de alta, dar printre cei de care fugi tu va trai totusi copilul. Chiar daca tu il vei proteja si poate catapulta in niste sfere inalte, unde, sincer, competitia e si mai acerba sub masca unui costum si a unui zambet fad. Altfel spus, Hiltonnul nu bate Ferentariul. Lasa copilul la scoala, sa invete cum sa se descurce cu aia imbecili cu muschi. Fii langa el, sa ii asiguri sustinerea in fata profesiorilor devianti. A, da, ar mai fi ceva; de unde avem toti impresia ca stim mai bine scoala ca profesorii si medicina mai bine ca medicii?

Cat despre Cantacuzino... urmeaza calea tarii. Se destructureaza ca sa devenim explusiv piata de desfacere, sa nu facem concurenta occidentului la nimic. Starea vaccinurilor importate ma depaseste cum cred ca depaseste foarte multa lume si fara niste analize reale, independente (dracu stie cine e independent azi), nu ma pot apuca sa identific kriptonita din ele.