Wednesday, July 29, 2015

Ma mai tii minte, Florentino?

Nu cred ca aveam mai mult de 8 ani cand m-am indragostit prima oara. Sigur, ceva aventuri aveam deja la activ, cu receptionera de la cabana nu-stiu-care, din Busteni, unde mergeam cu bunicii, si cu o coafeza din cartier. Ambele aveau undeva la 20 de ani, erau blonde, inalte (cel putin asa tin eu minte, dar inaltimea nu a fost niciodata punctul meu forte) si mi-au promis ca ma vor astepta sa cresc. Eu aveam cam 6 ani.
Acum insa, la 8, simteam fiorii aia dubiosi pe care nu stii sa ii identifici, pentru prima oara, pentru o fata oarecum de varsta mea. Si ea putin mai mare, dar cu un an, doi. O chema Florentina.
Am cunoscut-o la bloc la bunica-mea. Ea statea acolo, eu veneam vara in vacanta. In curtea blocului care forma un mare U, noi, baietii, ne cataram in copaci, jucam fortbal si ne bateam sub privirile cadanei care imi fermecase vara. Tin minte cum intarziam seara ca sa fiu in preajma ei, in timp ce bunica-mea ma striga tot mai alarmata de la etajul 2, iar Florentina ma ignora regal. Dupa cateva zile, reusisem sa imi fac semnalata prezenta alesei inimii mele. Cazusem cu bicicleta in apropierea ei si reusisem sa nimeresc o balta plina de frunze, deci aratam ca un mic soldat de elita plecat in misiune. Cel putin asa imi placea mie sa cred. In realitate aratam ca un pusti care cazuse cu bicicleta intr-o balta plina de frunze. Dar asta era mai putin important. Florentina ma observase si imi zambise. Sau rasese alaturi de prietenele ei, de mine, dar, din nou, asta este secundar si interpretabil. 
Cert este ca seara aia am plecat acasa emotionat. Si murdar de frunze si noroi. Dimineata m-am trezit plin de speranta pentru idila care se infiripa, m-am urcat pe pervazul lat de la dormitor, m-am uitat in curte, sa vad cine este pe afara si am vazut... scris mare, pe jos, cu creta: Victor prostu. M-a daramat descoperirea. Aveam sa aflu mai tarziu, in acea zi amara, ca Florentina avea un ales, un pusti schilod usor mai mare ca mine, unu' care locuia acolo si ii cucerise atentia demult. El scrisese avertismentul pe jos. Nu avea tupeul sa imi spuna in fata, dar ma lovise dur pe la spate. Am ales totusi sa nu lupt. Fusesem rusinat in fata intregii curti. Ce rost mai avea? Am plecat la ai mei peste doar 2 zile si am revenit la bunica-mea abia peste cateva luni, fara sa o mai vad pe ea...

Cred ca aveam deja peste 22 de ani cand am iesit in curtea blocului bunica-mii. Parea mult mai ponosit si fusese parcelat in parcari si alte locuri fara farmec. Eu aratam deja traznet, cum ma stiti. Aveam deja primul tatuaj, aveam cioc, jeansi LTB, ce mai! Zeu. Undeva pe o banca, sub brazii din care cazusem de mai multe ori, era un grup de animale tinere, ca mine. M-am apropiat cu mersul meu leganat de roller, am aruncat un "buna" in timp ce am trecut lejer prin fata lor si am inregistrat, cu gura semi cascata, ca obosita care clefanea seminte si arata debalazat ca dracu' era ea. Florentina. Trasaturile pareau acolo, dar latite, acoperite de cosuri, cu un tricou largit sub care ghiceai sanii lasati, in papuci, cu seminte in mana, bot si la picioare. Nu stiu daca m-a recunoscut. Nu stiu daca l-a ghicit pe Victor prostu in smecheru' care se legana cocos prin fata lor. Dar pentru mine nu mai conta. M-am fatait inca jumatate de minut prefacandu-ma ca ma uit dupa dracu' stie ce, m-am intors agale si am plecat sus, la bunica-mea. Eram pregatit sa trec mai departe. 
Tu mai mai tii minte, Florentino?


Citeste si:

Omul si femeia lui
De ce sunt romancele batoase

No comments: