Friday, February 6, 2015

Avem nevoie de un nou Cod Rutier?

Sa o luam pe rand. Situatia de pe soselele romanesti nu e roz. Se conduce extrem de prost, iar ca om care conduce de 15 ani pot sa observ cum conduita in trafic s-a degradat treptat si sigur. De la mici scapari inerente, treaba a degenerat la obiceiuri impamantenite. Daca semnalizeaza cineva in trafic, cel mai probabil a dat cu mana din greseala in batul ala din bord, daca se parcheaza corect inseamna ca masina aia e acolo de dinainte sa fie parcare in zona, daca se respecta prioritatea, e clar, ai masina plina de curve scoase la produs si nu vrei sa te opreasca politia ca sa nu le imparti cu ei. Dar si asta e discutabil, in conditiile in care politia nu se sinchiseste pentru nimic altceva decat depasirea vitezei legale, reperata expert din ascunzisurile unde vegeteaza inutil. 
Lucrurile sunt simple; prin natura lor, oamenii sunt inclinati sa incalce linia care spune NU. De aia avem politie. Daca politia vede neregulile si nu reactioneaza, comportamentul deviant se va accentua si va degenera. Astazi, un drum prin Ro anunta clar ca esti la poarta Orientului. O saptamana prin Ro te va pregati spiritual pentru Turcia sau India, unde se circula dupa ureche.
Si  mai este ceva. specific romanilor, pe langa inclinatia de a incalca regulile, mai mare decat la colegii lor de continent; proasta crestere face ca toate frustrarile si mitocaniile care formeaza existenta cotidiana a multor romani sa se oglindeasca perfect in stilul de condus. 

Care este, deci, solutia? O noua legislatie? Ce aduce ea atat de bun incat sa merite schimbarea celei existente? Este cea din prezent epuizata? Respectata, aplicata si, totusi, ineficienta? Se dau amenzi la greu, dar sunt ele prea mici ca sa sperie soferii romani? 
Ei bine, noul cod aduce penalitati mai mari. La asta se reduce totul. Nu exista idei mai bune care sa ajute traficul. Exista idei emise de bezna mintii, de genul: politistii vor fi dotati cu o grila cu care sa masoare copiii, care vor avea voie sa stea in masina in functie de anumite etaloane de inaltime. Ca totul sa fie si mai bine, materialul riglei trebuie sa fie romanesc si sa nu atace pielea copilului. Si, pe cuvantul meu ca nu fac misto. Poate cei care au dat cu semnatura la imbecilitatile astea au nevoie sa le vada negru pe alb, sa se opreasca putin si sa realizeze ce promoveaza. Imbecililor.
Revenind, penalitatile sunt cu adevarat mari. Si aici, ratiunea care a stat in spatele lor e tipica politiei rutiere. Daca nu porti centura de siguranta primesti amenda aproape dubla decat cel care incalca viteza legala. Deci, daca unul goneste si te face tandari, iar tu erai fara centura, o sa iti doresti sa fi mers prin trafic mai repede decat ala, ca sa scapi de el. Financiar, ai iesi mai bine. Si nu iti fa probleme pe cine faci tandari, poate ai norocul ca amaratul ala sa nu poarte centura de siguranta si atunci totul va fi bine. Pentru tine.

Ratiunea din spatele codului este, deci evidenta. Si, ca sa citez clasicii, lipseste cu desavarsire.
Ramane deci intrebarea cheie: de ce avem nevoie de codul asta nou? In conditiile in care avem deja unul, iar situatia s-a inrautatit, cred ca era mai productiv sa cautam cauzele pentru care s-a ajuns unde s-a ajuns. Iar cauzele sunt simple si nu privesc cuantumul actual al amenzilor aplicate in trafic, cat, mai curand, neaplicarea lor. Pe langa proasta crestere si educatie-lipsa cu care soferii pleaca la drum, politia rutiera nu isi face treaba. De fapt, in afara de radare, ai putea jura ca te afli pe un drum cu regim deschis, fara restrictii. Nimeni nu vine sa te traga de mana decat daca e filtru si atunci stii ca poti scapa cu spaga. Iar azi, aceiasi oameni, cu aceleasi apucaturi, vor avea argumentul ca spaga sa creasca de cateva ori fata de nivelul actual. Pentru ca nimeni nu imi poate argumena cu succes ca agentul care ieri o ardea pe un trotuar la radar, sau care a luat spaga pentru ca te-a oprit cand ai gresit, sau care azi noapte dormea in masina parcata neregulamentar in trafic se va purta brusc ca un om al legii si te va arde pentru ca ai gresit. Doar pentru ca s-a schimbat codul rutier iar el poate face si mai multi bani de pe urma ilegalitatii comise de tine.
Nu vreau sa aduc in discutie daca si cuantumul penalitatii este moral, raportat la puterea de cumparare / venitul populatiei. E de vorbit aici, dar exista multe exemple din tari unde treaba merge si unde amenzile sunt mari raportat la salariile alora. Dar acolo legea este respectata pentru ca Politia o impune. Pentru ca nu se uita in gol cand au loc ilegalitati chiar in fata lor. 
Deci raspunsul evident este Nu, domnilor agenti si supra agenti sefi, nu avem nevoie de un nou cod rutier, bizar construit si impanat cu cretinisme. Avem nevoie de oameni ai legii care sa aplice legile existente, ceea ce nu avem in prezent. Motiv pentru care lucrurile nu merg. 

Poate era mai indicat sa pastram codul existent si sa aducem agenti rutieri dintr-o tara unde legile aflate in vigoare se respecta, in primul rand de catre oamenii legii.

...............................................................................................

Politia Romana a informat ca proiectul de lege privind modificarile dezbatute mai sus a fost respins de Senat, singurele modificari care intra in vigoare raman cele privitoare la siguranta copiilor in trafic.

Desi ma bucur ca proiectul dezbatut mai sus a fost respins, ramane intrebarea legitima daca responsabili pentru situatia din trafic nu sunt, in primul rand, agentii care nu respecta & aplica legea si daca marirea amenzilor ar fi ceea ce trebuie, cum considera politia romana. 

No comments: