Thursday, January 30, 2014

Despre filme bune si filme proaste

Titlul trebuia sa fie The Good, the Bad and the Ugly, dar riscam sa ii pierd pe unii dintre cititori mult prea repede. Ieri m-am uitat la doua filme proaste, extraordinar de proaste (de ce sa fiu retinut?) si asta m-a pus pe ganduri. De ce ne uitam la filme proaste? Pun intrebarea la plurar pentru ca stiu ca nu sunt nici pe departe singur in aventura asta. De ce pierdem timpul cu productii despre care stim din start ca NU, ca sa il parafrazez pe Ionesco? Inainte de toate, trebuie facuta diferentiera intre filme proaste pentru ca nu au idee si filme menite sa fie proaste, daca pot spune asa. Filmele B.
Am o cultura cinematografica relativ mediocra sper slaba, consider eu. Stiu oameni care sunt destul de bine orientati pe diverse nise cinematografice: film de arta, film european, film noir, film SF, horror, low budget etc. Mai toti sunt mult mai bine documentati decat mine, cel putin pe feliile carora le dedica noptile si dupa amiezele. Sunt oameni obisnuiti cu filmele bune de-a lungul istoriei cinematografiei, fie ca vorbim despre atitudinea lui Bogart, efectele speciale ale lui Cameron sau dementa lui Stone sau Tarantino. Toti accepta (ba chiar apreciaza) si productii categoria B; B movies. De ce? 

La prima privire pare greu de explicat. Vorbim despre filme cu buget redus si asta se vede imediat in decoruri si actorii angajati. Filme cu scenarii indoielnice si fara o coeziune interna sau un fir logic imbatabil. Filme la care razi unde nu ar trebui si pe care "industria" nici macar nu le baga in seama. Si atunci? Ei bine, filmele astea au cateva puncte greu de egalat.
In primul rand, scenariul nu este tras la indigo, Hollywood style. Decorurile si jocul teatral al actorilor este savuros in sensul in care apreciezi ironia. Lipsurile filmului fac apel la imaginatia si starea ta interioara. Amatorii filmelor SF, horror sau crime au o oferta geniala, in care meniul nu este acelasi de la toate filmele produse de Cetatea Filmului, unde pana si teaserul este similar de la productie la productie. Actorii, in sine, sunt fete noi; rareori vezi aceleasi nume arhicunoscute. E adevarat, aici se impune o mica mentionare: exista filme chiar mai low decat B movies: C movies si chiar Z movies, unde actiunea devine atat de caricaturala, incat se pierde chiar orice sens. Ai impresia ca te uiti la productii realizate de copii cretini. Exista, insa, un public si pentru ele, si (multe) sunt realizate intentionat astfel, in sensul in care poti inregistra un album low fi, in loc de hifi. Nu e o "greseala". In acelasi timp, un B movie poate conta pe cateva zeci de mii de dolari si nume ca Charlton Heston  in distributie, in timp ce categoriile inferioare se realizeaza cu (si pana la) cateva sute de dolari, cu prietenii de bloc, laptarul din colt, bacanul si cine mai are veleitati artistice pe strada.

De ce subzista genul asta de film? Pentru ca exista o piata pentru el. Foarte interesant, publicul acestui gen de filme nu este nici pe departe needucat sau mediocru intelectual. Dimpotriva. In ceea ce priveste industria, aceasta priveste filmele proaste ca pe o eterna sursa de inspiratie. Scenarii ca Omega Man sau Django si-au gasit, peste aproape jumatate de secol, o metoda de a ajunge la succes, chiar daca mutilate total, iar scenariile in care au fost transpuse sunt, sa fim sinceri, slabe. I am Legend si Django Unchainged beneficiaza insa de buget si nume mari care sa faca marketingul atat de necesar succesului.
Un alt motiv pentru care filmele mici si proaste continua sa faca valuri este pentru ca ele sunt sursa de viitoare vedete. Francis Ford Coppola, Robert De Niro sau Jack Nicholson si-au inceput cariera in filme pe care nu dai doi bani, tu, cel care privesti Lord of the Rings sau Matrix.
Nu in ultimul rand, filmele B "serioase" sunt cele care ofera o fereastra in lumea din care vin. Cum perioada de aur a filmelor B a fost cea a anilor '50/'60 (desi aparute in anii '30), productiile astea aduc o sclipire din epoca lor, ca o fereastra deloc identica celei pe care o deschid productiile clasice hollywood-iene.

De la ce am plecat? De la un film B si unul cu buget, de propaganda americana. Unul are zombie si sange mai diluat ca limonada in distributie, celalalt, portavioane si un Tom Hanks suferind, unul este stupid, celalalt este un imn al dreptatii si curajului american in lume. Cert este ca primul a fost facut acum 40 de ani si inca este difuzat, generand un blockbuster modern, in timp ce productia 2013 cu buget de cateva milioane de dolari este un film consumabil, fara substrat. In ceea ce ii priveste pe cei care fac filmele de succes de astazi, ei au crescut cu B movies, ai caror fani inca se declara. Nu vad cum am fi avut Alien sau Pulp Fiction fara "filmele proaste". Pana la urma, cunoasterea tine de cultura individuala; cu cat stii mai mult, cu atat poti explora mai mult. Cu cat stii mai putin... Sau, ca sa incheiem cu o alta parafrazare care e posibil sa scape multora tocmai din cauza lipsei despre care vorbeam:

"in lumea asta exista doua tipuri de oameni: cei cu arme incarcate si cei care sapa". Iar mie nu imi place sa sap.


Vezi si:


1 comment:

Anonymous said...

bla bla bla zi ba filme proaste, nu o mai da la invarteala! :))