Monday, November 19, 2012

Romania mea. A doua parte.

Udrea, keep sucking on this.

Buna. 
M-a uimit cat de multi cititori ati fost la prima parte a articolului. In doar doua zile, asta a devenit cel mai citit de pe blogulet. Chiar si inaintea alora mai cu zeama. Asta ma face sa ma gandesc ca suntem tare multi care vrem si altceva decat zeama cotidiana. 
Multumesc.

Amu, sa trecem la partea a doua. In prima parte am trecut vajaind prin Ardeal. Am trecut la gramada peste multe, doar pentru ca nu am avut timp sa descriu chiar tot. 
Nu revin decat la Rosia Montana, pe care am uitat-o. O sa incerc sa imi amintesc de zonele fantastice de jur imprejurul satului aluia care are case numerotate pana la 2000, dar care mai este locuit de o mana de oameni. Sentimentul de ireal, de fantastic, te insoteste mereu. Pesterile, taurile, padurile (in care m-am pierdut), festurile FanFest, satele incremenite in timp. Intunerciul infernal din vaile locuite. Toate astea trebuie experimentate. Despre soarta locului, nu este cazul sa vorbesc si nici menirea articolului. Cert este ca distrugerea zonei nu este o optiune. Dar nici mentinerea oamenilor alora in saracia in care au ajuns. Deci ganditi din ambele perspective si ganditi de acolo, nu dintr-un fotoliu aflat la sute de km distanta.
 
O sa incerc sa imi amintesc azi despre Timisoara, in primul rand. Pentru mine, Timisoara inseamna plescavita la non stop, langa parc, sau in regie, centrul ala frumos, ziua, parcul de langa acelasi centru frumos, crasma artistico boema Papillon (tot in centru) si starea de carnaval molcom, seara. Aici gasesti cluburi in case care ascund rolul lor; parca mergi pe strada si casele oamenilor sunt deschise trecatorilor. Inauntru, party. Foarte altfel de cat cele din Bucuresti. Multa lume si multa interactiune, peste muzica. In Bucuresti, e cam invers, de obicei. In Timisoara e fain la Setup, un club excelent, e fain sa prinzi un concert cu Bio, Implant pentru Refuz sau Blazzaj. Sau electro, sau jazz. Timisoara mai inseamna ospitalitatea lui Dan Olar si fundatia lui. Frumos mai este, pe langa Timisoara. Am mers o data pe langa drumul principal, atunci, in constructie eterna. Am esuat pe undeva prin sud rau. Moravita - Timisoara e un drum bestial. Mergi cu Dunarea in stanga, cu munti in dreapta. E superb. 

Pe aproape gasesti Transalpina. Pe aproape, e un fel de a spune, dar e in aceeasi zona a hartii. Transalpina asta e la fel de frumoasa ca Transfagarasanul, dar parca mai impresionanta. Poate pentru ca e mai putin comcerciala. Inca. Cert este ca vorbesc in totala necunostiinta de cauza, pentru ca am plecat spre Transalpina, cu putina benzina si masina stand sa crape. Dupa vreo 30 de km printr-o zona ireal de misto, coborand dinspre Sibiu, dar cu un drum 50% forestier, 50% surpat si 50% cu gropi mai ceva ca in mandatul lui Halaicu, am renuntat. Am ajuns la un baraj, am lins o inghetata si m-am intors in Sibiu. Mi s-a spus ca de acolo incepea Transalpina. Daca e macar ca ce am vazut pana acolo, e frumoasa. Si am inteles ca mult peste. Deci, mergeti, O sa merg si eu, cu ceva mai multa benzina.    

Despre Valea Oltului nu are rost sa va spun. E arhicunoscuta. Ce e reusit aici, dincolo de peisaj, este Poenari. Poenari asta era o cetate cu 'spe mii de trepte, pana jos, unde o ardeau lancezind taranii, prada sigura oricui trecea pe acolo. Dupa ce urci cele 'spe mii de trepte, iti trece prin cap doar o scena dintr-o seara normala, pe vremea voievozilor. Fie cineva dadea mingea peste zid si trebuia sa coboare sa o ia, fie lui Voda i se facea sete si intreba "baieti, care coboara sa ia ceva lapte de capra?". Cert este ca turcii au preferat sa urce un tun pe un munte vecin ca sa bombardeze chestia asta, decat sa urce pana la ea. Asta spune cam tot.

Pastrand aceeasi linie geografica isterica, o sa vorbesc putin si despre Craiova. Oamenii aia sunt foarte patrioti, deci merita o mentiune speciala in sensul asta. Limba e fantastic de amuzanta. Totul se termina parca inainte de a incepe. In Craiova merita sa vedeti parcul Romanescu si sa va bataiti in Wave Club. Wave asta este un clubulet cat o garsoniera, tare misto amenajat, cu niste patroni bestiali. Muzica este new age, post punk, industrial si contrasteaza violent cu restaurantu' cu fete de mese in carouri si chelneri care fac platouase, de alaturi. Wave face concerte tare reusite si niste petreceri intrecute doar de ospitalitatea oamenilor de acolo. 

Peste Bucuresti am sa sar. Nu pentru ca este mai cu mot, pentru ca nu este, dar parca stiu mai multe aici si nu vreau ca alea sa sufoce restul de info. O sa trec prin sudul asta dubios direct in Pietroasele, in Buzau. Acolo este raiul. Simti ca traiesti direct intr-o carte a lui Uricaru. Apa exista pentru udatul gradinii. Vinul este greu de descris. Ajunge sa va spun ca eu nu am mai cumparat o sticla de vin din comertu' de stat si capitalist de cand am gustat vin de la Pietroasele. Peisajul este bestial. Statul a simtit marea oportunitate de turism de aici si a facut ce stie mai bine pentru promovarea zonei. Adica a plantat, din Ploiesti pana in Buzau, niste placi pe care scrie "drumul vinului". Strasnic.

Nu departe de zona asta gasesti Galati. Eu am gasit Galatiul cu greu, pentru ca am ajuns acolo in plin cod de o culoare bizara privind viscolul. Drumul a fost o experienta initiatica. Daca nu erau copaci pe margine, nu vedeai decat alb. Nu stiai cat deviasei de la sosea. Dar am gasit Galatiul si am stat la un hotel excelent, centrul mi s-a parut ca inca pastreaza ceva din gloria de alta data a orasului. Faleza e excelenta, mancarea, absolut geniala. Club de mers, Zodiar. Concertele de aici, fantastice, pentru ca lumea vine avida de show.

O sa termin partea de azi cu litoralul, aceasta perla a tursimului romanesc. Sunt inca sub influenta BD, ma scuzati. Cand eram mic, la mare insemna Mamaia. Cand am crescut, la mare  a devenit Vama. Am prins o seara intr-una din Eforii si am evitat cu greu o criza de isterie. Dar asta nu inseamna ca unora nu le-ar placea. Vama Veche este si ramane Vama. Nu o sa incep sa critic ce a ajuns astazi, pentru ca e clar ca a evoluat fata de catunul pe care l-am cunoscut eu, care la randul lui, evoluase fata de cel pe care l-au cunoscut cei  mai mari ca mine. Asta e viata. Important este sa poti sa mergi acolo, sa o arzi la Corsaru' sau Mitocanu' (de multi ani, cu un nume dubios, dar papa la fel de buna), sa poti sa adormi beat pe plaja, sa te trezesti cu trupuri care se afiseaza fara inhibitii. Asta inca poti face. Daca poti sa faci si un dus in paralel (nu in mare), nu cred ca strica. Foarte ok poti sa stai aici la complexul Laguna, unde ai si piscina. Da, ala Dali wannabe pe care, pe vremea mea, scrisesem pe ziduri "plecati dracului kitchosii dracului". Ala. Azi e curat si ok si mai ieftin ca pensiunea la tzatza Tzatza, care intelege sa supravietuiasca jupuind turistii. Tipic romanesc. Vama ramane, dincolo de discutiile pro si contra, un loc aparte. Ca e plin de fitosi, nu contest. Ca vezi familisti intepati, e mai bizar, dar cred ca e loc pentru toti. Tu poti sta linistit in curul gol langa dna Xulescu si copiii ei supraponderali. Deci gata cu "am pierdut Vama". Mereti si va bucurati si va inmultiti, nu mai criticati atat.
Data viitoare va spun despre alte minunatii.
Pana atunci, poti sa citesti si prima parte.
Ne auzim.


No comments: