Tuesday, November 27, 2012

Promit ca nu mai rad de ....

Ikea. 

Dupa asamblarea unui obiect de mobilier a carui identitate nu o voi dezvalui, am realizat ca Ikea e chiar ok. 
Am mai multe mobile de la suedeji. Ca design, sunt undeva intre functionalitate fara identitate si frumusetea anilor 60. Cel putin, asa mi se pare mie. Se poate sa gresesc enorm. Evident, Ikea face produse de proasta calitate (acum inteleg dispretul bunica-mii pentru mobila asta, exprimat din mijlocul unui mobilier in jurul caruia a fost facuta casa, pentru ca nimeni si nimic nu l-ar putea urni), supra evaluate (un pat de 500 ron de la Ikea e facut la Nehoiu si vandut de aia la 200 ron), dar care beneficiaza de cea mai smechera gargara. Marketing, adica. Suedejii s-au prins ca, in fiecare vanator adormit, zace in continuare minitehnicu' ala care construia cazemate si ziduri si alte chestii inutile din diverse piese. Lego e prea recent si burghez, dar da, si ala intra aici. Ei bine, suedejii au stimulat treaba asta si azi, toti suntem mandri ca transpiram aiurea o ora sa ne asamblam singuri ceea ce ar tebui sa vina deja asamblat. Adica, faci si munca altora si mai si platesti in plus. Dar daca celebra baie de ulei de la Dacie nu mai poate fi data jos, in fiecare sambata si duminica, in compania tovarasilor de bloc, Ikea umple un gol, deci face ceva pozitiv. 

Cum spuneam, am luat de la ei destul de multe, de-a lungul timpului. In ciuda celor spuse mai sus, nu am pretins niciodata ca as fi prea destept. Intuiesc bine majoritatea lucrurilor, dupa care merg mai departe pe calea respectiva, ca magarul care isi da seama ca urmeaza o groapa in drum, dupa care, porneste spre ea. Un mare minus personal pe care l-am descoperit gratie dlui Ikea este urmatorul: nu am rabdare si nu urmaresc pasii procesului, gradual. Deci, daca trebuia sa urmez procesul A, B, C, voi incerca mereu sa sar direct de la A la C. De cele mai multe ori, cu consecinte dezastruoase care ma vor sili sa refac procesul de la A. Dupa ce, desigur, trebuie sa desfac tot ce am facut. Iar asta, din nou, e un mister pentru ca nu sunt atent cate suruburi sunt si nu tin minte care e ordinea in care am pus bucatile alea nenorocite impreuna. Mda.

Revenind la inceput. Am luat un obiect de mobilier de la altcineva decat Ikea. Tipii, destul de speculativi, urmau stilul suedejilor. Prima romaneasca descoperita: piesele mici erau intr-o punga lipita cu cateva dare de scotch direct pe lemn. Strasnic. Schita era destinata, in mod cert, unor copii mult mai destepti decat mine.
Ma simteam ca Lassie in fata turbinei de la reactorul numarul 3. O Lassie care inmagazinase o sticla de vin, ceea ce ii sporea nerabdarea. Mie, adica. Partea proasta la genul romanesc de schite este ca pasii procesului nu mai sunt explicati gradual. Ai o schita indoielnica si ceva explicatii, care ar trebui sa suporte vreo 3, 4 pasi din proces. Cum, e treaba ta. Ori lucrezi la fabrica respectiva si te prinzi, ori nu, si montezi ca un retadrat. In fond, ar trebui sa nu ma plang, am primit ce meritam, pentru cineva care sarea mereu pasii procesului. Dar recunosc ca m-a chinuit putin. In total, circa un sfert din tot procersul de creatie era explicat. Schitele erau demne de clasa superioara, nu pregatitoare, une ma gasesc eu. Am invins, pana la urma. 
Vedem acum cand se si rupe dracia.

Ham! Ham!

No comments: