Monday, September 3, 2012

RHCP la Bucuresti

In buna traditie invatata de la Chirila (nu cantautorul, doamne fereste), am asteptat sa se astearna emotiile, ca sa vad ce ramane; asta este ce merita transmis mai departe. Si, desigur, am asteptat sa taca Facebookul o data. 
Red Hot Chilli Peppers (sper ca le-am scris corect numele, nu intentionez sa verific pe Google) sunt, pentru mine, o trupa icon. Adica, "too much". Sunt, pentru mine, vecini de etaj cu AC/DC, U2, MADONNA si alti mari distrusi care au ajuns sa fie priviti fetish like. CA CAnta bine, nu contest, dar au ajuns la un nivel unde orice circ e permis pentru ca tocmai asta se asteapta de la ei. Lumea vine ca la opera si urmareste fiecare miscare si tresarire, ca sa aiba ce comenta ulterior, ca, nu e asa, toti suntem specialisti in toate domeniile. Muzica nu face exceptie. 
Ei bine, gratie unei pardalnice de acreditari, mi-am mutat curul pe Arena Nationala, sa vad baietii astia. Acum, sincer, nu stiu cine ma citeste si de ce, dar pe mine m-a impresionat serios cum arata stadionul plin, cu scena aia, si m-am gandit: stadionul asta, cu un cost incert (intre 126 si 234 de milioane de Euro) a costat mult, bai, tata. E copia unuia din anii '70. Are o gluma de gazon. Nu are locuri de parcare (are vreo 20 de locuri care abia ajung la stabi; cred ca si Oprescu se cearta cu Becali cand ajung la stadion). E facut de "chiaburul Oprescu" (trademark OTV), ceea ce e de ajuns ca sa fie condamnabil, pentru unii. In fine, e opera diavolului si alte ineptii mai mult sau mai putin adevarate. Bai, tata, dar sincer acum, am ajuns sa ma gandesc ca, de la Halaicu la Basescu, Oprescu e ala care ne-a si lasat ceva in urma. E gresit sa gandesc asa? Nu in Romania. Am ajuns sa imi dau seama ca stau intr-un stadion modern cum sunt putine in regiune, la un concert RHCP si ca atmosfera de acolo nu o sa fie realizata intr-o mie de ani de concerte improvizate intre blocurile alea obosite si penibile, in fata marii realizari nationale, Casa Poporului. Cam asta ar fi. Ham ham, romaneste, dar esti intr-un stadion care se preteaza la eventuri cum vezi in afara si critici ca noi nu suntem in stare sa facem. Uite ca facem! Acum, eu stiu ca exista alte prioritati. Alte nevoi. Banii aia puteau fi folositi in nenumarate alte locuri. Puteau fi dati lui Nicusor, de exemplu. Celalalt Dan, in afara de Diaconescu, in caz ca va intrebati. Fara factura si argumente. Asa, ca la Mesia. Eventuri se puteau tine in continuare, cu acelasi succes, pe stadionul Dinamo, de exemplu. Si elucubratiile pot continua.
Revenind la concert, am ajuns tarziu, cat sa ratez Grimus. Nu de alta, dar acum cateva saptamani am fost doar la ei, cand au cantat pe stadionul de la Casin. De la Placebo a trebuit sa plec, deci un concert mare Grimus pe sezon cred ca ajunge. 
Cum ziceam, cantau niste baieti -RHCP- de la care asteptam un shou american. Ditamai trupa, femeili plangi, copchii dantuiesc, ce mai. Baietii sunt din California, sunt niste muzicieni fantastici in spatele unuia dintre cei 3 zei ai basului (pe langa ceilalti 2 zei absoluti, Claypool si Kappl), au un nerv care cred ca ii face sa danseze si pe republicani. In afara de fantezie, spirit si niste albume antologice, trupa nu imi spune mare lucru. In prima parte m-am plictisit. M-am uitat la ceas si am realizat ca trecuse o ora si nu mi-am dat seama cand. Am plecat la bis si am fost insotit de Flea pana spre masina. Mi-a parut sincer rau ca nu am avut ocazia sa vad un Frusciante sau un Navarro. Pustiul asta care era acum e un Frusciante 2, asta e clar. De la freza la chitari si miscari. Nu am termen de comparatie ca sa ma plang de absenta originalului. Mai mult, de cand Frusciante a mutat cortul, locul din fata a ramas si mai liber pentru zeul ala de care ziceam mai devreme: Flea. Asta si Chad merita vazuti de oricine, Oricand.
Sunetul a fost, pentru mine, haotic. Problema este ca biletul pe care nu l-am cumparat m-a trimis undeva sus, in tribuna. Obiectiv vorbind, ala nu e loc sa vezi un concert. E loc de stat. Cu un mare ecou si fara feeling. Locurile bune, la orice concert, raman cele din Golden. Chiar daca acolo e tot mai plin de cocalari care nu au legatura cu ideea de participare la concert. Chiar daca acolo ti se freaca lasciv femei de tine si ti se asaza cate un mare posterior in fata, pe umerii cetateanului mai bine facut care s-a parcat in fata ta. Asta e concertul si trebuie sa te bucuri de astea. Trebuie sa "induri" asta si sa te bucuri ca inca te mai bucuri, cum mi-a marturisit un prieten. Liniste si picior peste picior si "asta e locul meu" si "nu mai trece pe aici" tine de home cinema.
Ii deplang sincer pe copiii care au ocazia sa vada asa ceva cand e timpul pentru asa ceva, nu peste ani si ani si isi autoimpun filtrul IPhone-ului intre ei si muzica. Mare pacat.
Cam asta ar fi. Tare scurt pe doi, ca vreau sa scriu si despre retardatii care insista sa pice BAC-ul de cate ori se poate intr-un singur sezon, dar si despre taxime-tristi, ca i-am lasat in pace cam mult si iar si-au luat-o in cap.
In incheiere, si absolut fara nicio legatura cu concertul (desi am vazut reclama in drum catre casa), stiti cum isi face reclama Lufthansa?

"Am visat. Am zburat. Am trait".

Chiar trebuie sa te lauzi ca nu ai picat din cer?



Poti vedea si alte pareri concertistice (putine, ca majoritatea sunt pe site-ul inchis si nu le-am salvat. Of):

Rock the City
OST
Ce ascult eu
Muse la Bucuresti

No comments: