Monday, September 24, 2012

Leonard Cohen canta la cladiri

Si ce bine o face! Dar sa nu ne grabim.
Mi-am calcat pe sufletul de jder turbat si am mers sa vad Leonard Cohen, live. Amu, stiu ca este o mare lectie pentru un muzician, un instrumentist mediocru sau chiar si pentru mine. Dar Cohen se asculta cel mai bine cu un whiskey si un trabuc, stand jos, la tine acasa. Chiar sa mergi in piata pentru el, mi se pare excesiv. 
Chiar si asa, am mers. Acum, pe victorferezan.ro scrisesem un articol despre concertele la care mi-am prezentat profilul. Era o lista de care sunt tare mandru. Am fost pe ici pe colo prin lume si am vazut cam tot ce imi puteam dori. Mai exact, sunt cativa artisti la care tin care mi-au scapat. Deci pot spune ca Leonard Cohen nu era primul concert la care ajungeam, sambata seara. Pot insa spune ca este cel mai prost organizat concert la care am fost. Si asta este ceva. Inainte sa se strofoace cineva ca incep cu criticile, trebuie sa stiti ca nu voi critica. De fapt, m-am simtit tare bine, iar harababura de necrezut generata de organizare (sau de lipsa ei) m-a facut sa rad cu lacrimi.

Sa o luam cu inceputul.
Intrarea prezenta 4 cai de acces. Chiar si asa, era coada ca la carne, la fiecare. M-am gandit ca au venit oamenii toti, deodata, tarziu (probabil credeau ca si acest concert va fi deschis de Grimus - cheap joke, chiar ii apreciez mult pe baieti si imi place ce scot) si deci, nu e vina organizatorilor. La intrare, mi-am dat seama ca era cate un baiat la fiecare culoar care iti scana biletul. Of doamne... Bine, hai. Manual, ca la metrou in Budapesta, dar acolo este tare cursiva treaba. Am trecut deci de control, am mers catre scena, fara directii sai indicatii, cand, supriza! In fata, un gard. Gardul avea cateva sparturi strasnic pazite de cetatenii aceia cu capul mare si chel. Bodyguarzi. Ei bine, acolo era mai haos. Oamenii veneau natural din doua parti (dinspre cele doua intrari in piata), iar efectul de palnie era teribil. Cerberii erau impanati cu cate un reprezentant al dezorganizatorilor, care trebuia sa iti verifice biletul (da, iar) si sa iti puna, deci puna, nu dea, o bratara. Ca haosul sa fie adevarat, din cand in cand se urla "nu am decat bratari de sector A". Cam asta auzeai dupa ce erai storcit la palnia asta 3 minute si ajungeai in sfarsit in fata. Oricum nu aveai cum sa te intorci. Nu aveai cum sa te misti. Palniile astea nu erau anuntate, numerotate sau macar prevazute. Doar pline.
Dupa ce mi-am petrecut timpul in malaxor, am reusit sa intru; asta desigur, dupa ce tanti dintre cerberi mi-a pus singura bratara la mana. De ce nu mi-a dat-o si m-a lasat sa mi-o pun eu dincolo, nu stiu. De ce nu ne-au dat bratarile astea la primul control, iar nu stiu. Ce rost au doua controale temeinice (scaner si bratara), am o oarecare idee. Biletele bateau spre cele faimoase scoase pe vremuri de Phoenix la nu mai stiu ce lansare (300-700 ron), deci paranoia de pierdere a unor sume mari plutea in aer.
Am intrat deci. M-am oprit direct in coada de la jetoane, care coada avea proportii astronomice. Era o singura casa de jetoane. Strategic pozitionata langa toalete. Sa parfumeze seara.
In plina reverie, mi-am dat seama ca spre mine se indrepta un val de oameni, Erau toti cei de la a doua poarta, carora, probabil intr-un moment de panica bine venita din partea dezorganizatorilor, li s-a dat drumul deodata inauntru. Ok...
Adevarata harababura abia avea sa inceapa, insa. Tot spatiul din piata era plin de scaune. Randuri, randuri.
Ei bine, in teorie, pe hartie si pe bilet, scaunele astea erau impartite in 3 sectoare, cu subdiviziunile stanga dreapta. In realitate, nicaieri nu scria nimic. Deci cand turma de hipopotami a scapat de bariere, a navalit catre un spatiu mare, inscaunat. Fara nicio indicatie. Fara niciun indiciu.
Ca sa fie totala treaba, pe spatele unor scaune scrie Rand15, iar pe fara aceluiasi scaun scria, cu carioca: Rand 2. Da, fratele meu.
Oricum, asta conta prea putin, in conditia in care nimeni nu stia in ce sector se afla. Stanga - dreapta era orientativ, de asemenea. Deci, imaginati-va Piata Constitutiei plina de scaune goale si oameni umbland complet capiu intre ele, cu biletul in mana. In acest decor a inceput, la 8 fix, concertul.

De pe scaunul ales, am urmarit cam jumatate de concert cu un sunet extraordinar, din care nu am vazut mai nimic. Oamenii se plimbau langa si intrebau in continuu:
"Ce sector e?"
"Asta e randul 3?"
Asta cam dauna sunetului, oricat de bun era. Un tip care statea 7 randuri in fata mea a fost intrebat non stop, de toti cei care umblau zombi. Era la o rascuce de randuri. La un moment dat, raspundea mecanic. Cred ca uitase ca venise la concert si se simtea angajat acolo.
Am decis sa plecam la pauza. Adica dupa o ora jumatate. Inca erau oameni care ramasesera la "Asta e randul 6?...".

Cohen este un artist fantastic. Ne-a promis ca va da totul in seara repsectiva. A sunat usor fatidic, avand in vedere varsta lui. Trupa de acompaniament il are la bas pe Roscoe Beck. Cred ca asta spune absolut totul, pentru cei care stiti o urma de muzica. Mi s-a parut o ocazie extraordinara sa vad asa artisti. M-a amuzat ca media de varsta a celor din trupa ea extrem de ridicata. Aici stii de la inceput ca nu te angajezi pentru durata.
Celor care nu merg la genul asta de eventuri, va pot spune ca este un fantastic teren de joaca. Doamne si domnisoare singure, aranjate ca la circ. Pardon, teatru. Pana si SMURD-ul trimis aici era exclusiv feminin. Oameni sensibili. Usor in dezacord cu carnatii prajiti, al caror parfum se imprastia in aer. Tocuri si Cohen si carnati? Am plecat de la Cohen si am tras la Trafalgar. Guinness si Muse. Si carnati.


Muzica si carnati:

RHCP in oras
Rock the City
OST
Playlist la sfarsitul lumii
Muse in oras

No comments: