Friday, September 7, 2012

Distractie, dar sa se si loveasca cineva!

Am simtit nevoia sa scriu asta, mai ales ca este ultimul articol pentru o perioada de cateva zile. 
Sper. 
Acum, nu stii niciodata.

Zappam complet aiurea, cam ca termenul in cauza (e vreo legatura cu Zapp? ar fi prea de tot, doua idei cretine deodata) si am dat de un baiat bizar: Chris Angel. Mindfreak isi zice cetateanul, ca lucrurile sa fie clare de la inceput. Ei bine, baiatul asta m-a cam derutat; face un fel de noua magie, de iluzionism updatat la secolul asta suficient si greu de multumit. Mai exact, ideea de iluzionism este impletita cu ceva show telenovelistic, cu unghii negre, femei care tipa si efecte de televiziune care te fac sa nu stii exact cat din numarul la care te uiti este gandit misto si cat este realizat la montaj. Houdini ar fi strambat din nas. La fel si Copefield, desi fiecare a venit cu ceva in plus la arta asta, fata de predecesori.
Acum, mindfreaku' despre care vorbim face una si alta. Mai cunoscute, mai updatate, cum va spuneam. Intre numere, insa apare ceva la care nu ma asteptam. Tipul se intinde pe jos, gol, pe cioburi sparte, iar peste el trece (pana la mijloc) un excavator. 
E de efect, pe bune.
Ce m-a intrigat este cum americanii care erau de fata stateau si se uitau cum excavatorul incepea sa treaca peste picioarele aluia, incet, iar oamenii savurau spectacolul morbid. Unii rageau teribil, altii isi acopereau fata, asa ca a inceput si minfreaku' sa urle de sub excavator. Sincer, era singurul care era indreptatit sa urle.
Mi-am dat seama atunci ca nu e asa departe, conceptual vobind, de numarul cu femeia taiata pe din doua. De parca o sabie i-ar veni de hac unei femei! Revenind, marea diferenta intre cele doua numere este ca femeia si calaul zambeau cand o taiau pe aia (calaul nu cred ca isi putea ascunde satisfactia), in timp ce numarul lui Angel era plin de violenta ca mod de exprimare. 
Cred ca noua distractie este, si ea, e in ton cu societatea. Am mers mai departe pe scara violentei si nu ne mai ajunge sa savuram cum e taiata una in doua, printre zambete. Vrem sa auzim si urlete si sa si vedem fete congestionate.
Interesant este si altceva. Ne uitam la numerele astea stiind ca nu sunt adevarate si, mai ales, ca personajele in cauza nu sunt ranite cu adevarat; totusi, in sinea noastra, cred ca toti luam in calcul posibilitatea unui accident si a unei raniri mai mult sau mai putin fatale. Pana la urma, nimeni nu s-ar uita la un echilibrist aflat la inaltime daca nu ar exista posibilitatea ca ala sa cada, nu?

No comments: