Thursday, August 30, 2012

Dinamo, Conan si eu

Cu o mare intarziere, in ton cu societatea noastra astazi, simt nevoia sa va impartasesc ultimele trairi. Saptamana trecuta, mark-urile din mobilul meu s-au imputinat simtitor. Nu pentru nu mai aveam ce face, ci pentru ca nu aveam cu cine face. Ultima saptamana din august e cam ca bunul simt al vanzatoarelor de la Carrefour. Adica exista doar in calendar; in viata reala, nu se intampla nimic. Se schimba grile, aparatura, oameni (aia care ar exista in oras, adica o mana de amarati, restul populeaza diverse taramuri indepartate; invariabil indepartate, nimeni nu pleaca in vacanta la 3 km de oras), in fine, este o mare sincopa existentiala. Pentru mine, de doua ori, pentru ca sunt printre amaratii de mai sus, aia din oras; in plus, simt ca vara e pe duca si nerabdarea pentru toamna devine insuportabila. 
Pentru ca stiu ca nu e nimeni care sa si citeasca articolul, vad ca o iau razna mai mult ca de obicei. Incerc, totusi, sa revin. 

Cum va ziceam, saptamana trecuta, din lipsa crasa de activitate, am realizat ca vreau sa ajung pe Arena Nationala si pentru un meci de fotbal. Concertele sau vizitele de presa nu se compara cu un meci. Asa ca am cautat si am gasit. Juca echipa mea de suflet, pe vremuri (casa bunicului este plina de trofee internationale obtinute la box pentru clubul asta, acum jumatate de secol); echipa cu care tin din inertie, astazi, Dinamo, cu niste ucrainieni, in cupele europene. Perfect! Dinamo in meci cu miza, pe noul stadion. Treaba promitea. Asa ca m-am imbracat de scandal, am uitat complet ca am tricou si fular si am plecat la stadion. Foarte misto stare. Nu am mai simtit-o de cand eram pusti. Sigur, acum era putin ciudat. Nu mai eram chiar pusti si in plus, eram complet singur. Toate invitatiile trimise catre cerbii de jur imprejurul meu au fost intampinate fie cu sprancene ridicate, fie cu contra invitatii, fie, in modul cel mai decent, cu o tacere totala care a durat cam o saptamana dupa meci, urmata de "bai, scuze ca nu am raspuns". Deci, plin de incredere in propriul meu succes in a mobiliza o mini brigada, am plecat, singur, la meci. La casa, aceiasi bisnitari ieftini, care vindeau bilete "la un pret bun". Prietene, joaca Dinamo! Un pret bun ar presupune sa imi dai tu niste bani ca sa si vin la meci. Si o spun ca suporter al clubului, repet. La casa, surpriza! Biletele se vandusera ceva de speriat, asa ca mai aveam de ales intre 50 si 15 lei. Evident, am decis sa nu ma zgarcesc si sa vad meciul asa cum trebuie. Am luat biletul la 15 lei si am mers catre peluza. Controlul la intrare, foarte civilizat, mai ales fata de ce imi amintesc de pe vremuri, sau ce ai parte astazi la concerte. Civilizat si complet ineficient. Puteam sa intru cu orice. Bodyguardul imi pipaia, prin haine, diversele obiecte si doar intreba ce sunt. Chei, breloc, portofel ar putea fi doar alternative lingvistice la petarda, piatra, topor (aici am cam exagerat, recunosc). In fine, poate ca si bodyguarzii astia simt oamenii rai. CA CAinii. 
Locul meu (da, exista asa ceva, exact ca la cinema) era in peluza. Adica in spatele portii, diametral opus fata de galeria dinamovista. In mod normal, asta ar fi fost un semn foarte rau; un adevarat semnal de alarma pentru integritatea mea. Aici, insa, ucrainienii erau foarte departe, la etajul superior, deci eram in siguranta. Puteau doar sa ne arunce lichide si scaune in cap, pe modelul asediului medieval. In rest, insa, eram in siguranta.
Inainte sa continuam, as vrea sa stabilim o conventie. "Ucrainienii" vor devenii "rusi". Mi-e mai usor sa scriu si in plus, sincer, nu reusesc sa vad nicio diferenta intre ei, deci...
Foarte interesanta starea din stadion. Daca nu vii complet beat si pus pe urlat, poti sa descoperi acel ceva care cred ca a ramas neschimbat de pe vremea cartilor fabuloase ale lui Chirila. Oamenii de acolo; femei, copii, barbati, in fine, e ceva ce trebuie simtit pe viu. Mai ales ca publicul de la meciurile lui Dinamo a fost mereu mai civilizat decat la ce am vazut pe celelalte stadioane din Bucuresti. Ma uitam la galerie (tot respectul, au fost ca in afara la coregrafie si tonus, mai ales fata de jocul incredibil de slab al echipei) si ma uitam la ceilalti. Spectatorii "normali", adica civilii, erau timizi. Nimeni nu urla, nimeni nu se manifesta mai deloc. Cred ca de aia ai nevoie de seminte la meci, sa pari ocupat, sa faci ceva, daca tot nu sustii echipa. Oamenii astia incercau un fel de zvac, cand galeria urla, dar care nu era dus pana la capat. Cam cum e publicul si la concerte. Stiti ca v-am mai zis. Dau usor din piciorus, sa nu se sparga, si cam atat. Aici, astia se faceau ca sustin echipa, iar echipa, cum aveam sa descopar, se facea ca joaca. Din cand in cand, zvacul despre care vorbeam era dus pana la capat. Barbatii de jur imprejurul meu deveneau niste baietei sfiosi care incerau sa urle. Aici era genial! Vocile oamenilor care striga ceva la sincron devin deodata guturale, ingrosate stupid. Conan like! Parca eram in mijlocul a catorva mii de Conan care urlau cu acelasi accent fabulos german cu care Conan incerca sa le spuna dusmanilor ca le va "burn ze viligiz". Dupa cateva tentative din astea ale stadionului de a se ralia galeriei, mi-am dat seama de ceva cert; nu ti-ai gasi tovarsi pentru sectia ritmica aici. Nu stiu daca era de la caldura sau de la alcool, dar cu greu as fi reusit sa bat din palme atat de aritmic ca baietii astia. In fine, nu toti suntem artisti.
Meciul a inceput fara vlaga si fara scop. Nu m-am mai uitat demult la fotbal, mai ales la cel romanesc. Am fost efectiv surprins de cat de prost joaca Dinamo. Poate cei care va uitati etapa de etapa nu mai realizati, dar fata de anii 2000, sa zicem, ca sa nu mai spun '80, '90, echipa asta a decazut teribil. Nici nu conteaza scorul, cat faptul ca nu exista o idee generala de joc. Actiunile sunt absolut la intamplare, jucatorii nu au un tonus bun, luciditate. Nimic. Si abia acum am inteles ce inseamna sa fii suporter. Sa vii saptamanal si sa dai bani pe asa ceva! Si sa mai fii si batut de jandarmi. 
Inseamna ca in mod cert nu iti place acasa la tine.

Cireasa de pe tort la toata bizareria asta a fost tipul care statea in stanga mea. Parea ca reactioneaza ca restul galeriei la meci. Dar nu era asa... La un moment dat, dupa ce noi luam primul gol, aud dinspre individul cu pricina: 
"Ei au dat, nu? E rau, nu?"
"..."
"Ai lor sunt in galben, nu?"
"..."
Probabil ca eu paream mai prost decat el, ca m-a lasat in pace si mi-a zambit. M-am uitat la el mai atent. Camasa in dungi asortata la pantaloni in carouri. Frumos. Deci asta era; era orb. Sper.
Intre timp, rusii raman in 10. Nu stiu cum, dar de cand aia au ramas mai putini, pareau si mai multi. Ai nostri nu mai atingeau deloc mingea, iar din stanga mea, periodic cate o intrebare bine pusa. Culmea a fost cand a emis si o parere asupra unui jucator, cel mai slab de pe teren, paratraznetul injuriilor aduse de intreg stadionul:
"Nu joaca rau, nu?"

Am plecat incantat de la stadion. Am bifat-o si pe asta. Prin comparatie, aseara am vazut meciul CFR-ului (acasa, sprijinind o bere) si m-a bucurat ce atitudine si ce joc poate sa aiba o echipa romaneasca. 
Dar stai.. 
CFR are 2 romani in lot.
Poate ar fi bine sa investim banii spre alte sporturi.
Parerea mea.

No comments: