Wednesday, March 10, 2010

Somnul cel lung. Copiii din Romania adormita.

Retro. Vintage. Old School.
Astazi, nimic nu este mai actual ca trecutul. Zambetele retinute sau hohotele insotite de cate un deget intins catre haine la moda acum 30 de ani sau masini construite fara ESP, ABS, servo, airbag (se poate asa ceva?), care inca au soc manual (ce e ala?), au disparut. Complet. Astazi, firmele fac tumbe backwards doar-doar regasesc magia care facea ca Adidasul sa arate cum arata prin '70. De altfel, tipii au si scos o serie de "vechituri" care face ravagii intre pustanii care, brusc, au realizat ca exista ceva si inante de anul in care au aglomerat Terra.
Astazi, in muzica, computerele redau un sunet (digital) al carui principal scop este sa recreeze sunetul analog. Treaba este usor ridicola. Firmele mari scot serii de scule "vintage", iar cele mai scumpe instrumente sunt cele al caror lemn s-a invechit.
Brusc, ciulim urechile precum suricatele cand vad scena cu marmota din Big Lebowski, doar cand auzim ca in urbe este un nou targ de antichitati. Adica de vechituri. Stim asta, da? Daca ne umplem casele comuniste de urmele vietii altora, urme ale unei epoci dupa care tanjim, nu inseamna ca ii traim si cultura. De unde vine nesiguranta asta legata de prezent? De ce incercam sa evadam atat de mult din ce am construit? Din stadiul in care, cel putin la nivel teoretic, am evoluat?

Cel mai nastrusnic raspuns care imi gadila zulufii este cel potrivit caruia intreaga perioada post belica a fost cea a revenirii dintr-o relatie de mare amor.
Am iubit interbelicul. A venit marea cearta, dupa care ne-am straduit sa ne convingem ca iubim anii care au urmat, pana astazi. Si, ca niste copii rebeli, ne-am emancipat, am luat droguri, ne-am schimbat sexul, am mers pe luna, am invatat sa ne exploatam si sa nu ne deranjeze asta. Totusi, astazi, cautam vechituri interbelice. Cautam case interbelice. Cel mai important, incercam ca, prin aerul viciat de bombele noastre cu atomi si hidrogeni, sa invatam sa zambim iar galant, sa stim sa ne purtam, sa stim sa aratam. Lumea, sau poate doar Romania, se scutura de o mostenire oarecum impusa. Isi revine. Dupa ratacirea de (aproape) 100 de ani, suntem gata sa retraim interbelicul. Uitati-va la noi. Intre grevele zilnice, politica presarata cu mititei, capitalismul incipient rapace, lipsa echitatii, asistentei sociale, moralitatii, consolidarea elitei financiare, exploatare, ia nastere elita artistica, intelectuala. Cladirile noi sustin bordeiele asa cum, pe vremea principelui Bibescu, Calea Victoriei soca prin contrast.
Unde am ajuns? Nicaieri, caci din ce am inceput sa inteleg, nu am plecat nicaieri. Noi ne continuam un curs natural al evolutiei. Spun asta pentru ca, in ciuda paternalismului si gustului pentru dictatura al romanilor, comunismul a fost la fel de natural pentru noi ca pentru societatea medievala a Mongoliei; intre iurte aparusera fabrici. Cam ca la noi. Comunismul ne-a stopat cresterea si ne-a bagat in fabrici, corectand faptul ca revolutia industriala nu trecuse, la vremea ei, de cehi spre est.
In prezent, ne plangem. Nu ne aude nimeni. Aici nu e ca la scoala, sa vina invatatoarea. Sau poate este, dar esti ca in pauza. Esti cu elevii mari si inveti sa te porti, sa te bati, sa razi, sa curtezi, sa joci fotbal (aviz amatorilor care formeaza nationala), lapte gros, inghetata fara sa stie mama, tras de codite, schimb de prastii. De astazi, incepi sa te dezvolti, iar. Va fi greu in continuare, dar vei creste. De acum, esti liber sa o faci, deci nu te mai plange si de asta.

8 comments:

Urban Mold said...

mie de exemplu imi place cand merg pe strada sa ma uit in casele oamenilor sa vad cum si-au apropriat ei spatiul , ce organizari spatiale ii face pe ei fericiti , ce obiect au pus in coltul ala , dece l-au pus? si la fel e si cu pozele vechi imi place sa ma uit la ele sa vad oamenii aia cum traiau de ce traiau e un fetisism bizar dar nu mi-l pot ascunde. Tot la fel e si cu targu` de antichitati e acelasi fetishism care kicks in ... despre ceilalti nu stiu

Vava said...

Nu ma intelege gresit, nu judec. Am si eu flashbackurile de care nu pot scapa. Nici nu cred ca vreau sa scap de ele. Nu le pot judecat simplist prin dictate psihologice (melancolic, nevrotic si mai stiu eu ce -ic). Am nevoie de trecutul netrait, pe care cumva l-am facut al meu.

brand new friend said...

Da frate, asta e. Ai dreptate. Ce dracu' sa facem altceva?
Era de cacat? Era.
E si acuma? E.
Cand era bine? In Interbelic.
Solutia? Noua Generatie Boema. Sa vedem cine ii impusca si pe astia

Vava said...

De impuscat, blamat, aruncat cu fecale se vor gasi mereu moralistii de veghe. Era de caca si este si acum? Nu stiu. Cert este ca vreau sa evoluez de la starea de fapt, si apelez si eu, ca si tine, la trecut. Asta ma amuza cel mai mult.

Urban Mold said...

Daca se arunca cu fecale in mine ar fi bine sa fie proaspete si nu din interbelic ca alea s-ar putea sa imi sparga capul!

Vava said...

Fresh ones smell, too..

George Stoian said...

Mi se pare ciudat ca pusti sa ma uit in spate si sa zic ce tare era pe vremea aia. Neavand etalon de comparatie, as fi cel putin cretin. Dar, din cate pot sa observ din jurul meu, oamenii sunt de alta calitate. Multi au ramas frustrati, dar sunt cativa care au devenit "tatici" pe anumite segmente, doar pentru ca era un alt sistem. Oamenii invatau, citeau, intelegeau, scriau (mai putin decat citeau, nu ca acum) si automat au ridicat stacheta. Acuma, s-a schimbat societatea, au venit elementele digitale, calculatoare, Avatar, rujul care isi schimba culoarea cand vrea duduia sex, multe ca sa ne usuram munca, dar noi devenim legume...

Vava said...

Cred ca sunt probleme cu care fiecare epoca se confrunta; comparativ cu trecutul, beneficiezi de plusuri, daca stii sa le folosesti. Altfel, ele pot deveni mari minusuri. Internetul, de ex, este excelent, aduce informatia la indemana oricui. Da,r daca nu stii sa il folosesti, esuezi lamentabil, sufocat de informatii inutile, neverificate, care pot usor sa iti manipuleze opinia. In '30, cred ca industrializarea masiva a societatii era privita la fel de ambivalent. In '60, industria aviatica sau cea a reclamelor. Si tot asa. Cred ca sta in noi sa reusim sa ne pastram o atitudine lucida in fata stimulilor. Pe cat posibil.
In concluzie, o comparatie intre noi si 2, 3 generatii anterioare este putin folositoare si, cel mai probabil, subiectiva. Cum e comparatia imbecila intre Dobrin, Hagi si Ronaldinho. Sunt alti parametrii.