Monday, March 15, 2010

Pierdut saracul cetatii. Ofer recompensa.

Mila este un sentiment pe cat de egoist, pe atat de necesar. De la instrument de manipulare (vezi filiera Iisus, baronul medieval, presedintele republicii), la felatia menita sa-ti maguleasca spiritul, mila ne-a insotit de-a lungul sinuoasei calatorii milenare; pe principiul dai un ban, dar stai in fata, langa sfantul Petru, as completa eu, mila are ca scop autoinstalarea sufleteasca a unui zambet imbecil, de multumire, la individul mic burghez, usor influentabil de morala de coada la carne si de carti dogmatice. Pentru ca atentie! Nu de mila au nevoie cei aflati la nevoie, ci de un ajutor coerent, sustinut, al carui rezultat trebuie sa fie scoaterea nevoiasilor din zdrente. NU sentimentul inaltator pe care il cauti tu, dupa ce ai dat 50 de bani. Hai, 1 leu. Esti boier, ce mai!...
Stiu.
Nu sunt primul estet chinuit de revelatia faptului ca orice fapt este interesat. Orice gest isi gaseste un motor motivational, chiar daca nu esti constient de asta. De la "dezinteresatul" sentiment de bine, la cel planuit si asteptat, binefacerea este menita sa iti scoata in evidenta minunata structura sufleteasca. In plan, secund, amaratul care joaca rol de receptacul beneficiaza si el de ceva. Tocmai din aceasta cauza, relatia este una complet functionala. Toate societatile si toate civilizatiile au avut, au si vor avea cersetori. Intre cel care da si cel care primeste se infiripa o relatie psihologica aparte, un contract nescris. Ambii intind mana, dar, spre deosebire de celebra scena pictata de Michelangelo pe ecranele Nokia, scopul nu este atingerea; prea rar vrei sa atingi un cersetor. Scopul este trecerea statusului de putere (banul) catre cel care iti da, in schimb, starea de bine. Practic, cersetorii vand bunatate.
O urbe fara cersetori este una meschina. "Nici macar un cersetor nu putem intretine?" Este celebru cazul unei republici italiene, care a trimis o solie in orasul invecinat pentru a-si recupera cersetorul plecat.
O problema aparte este insa astazi in Ro. Aici, cersetorii si-au pierdut meseria. Niciunul nu se comporta conform statusului. Agresivitate. Semetie. Hotie. Sfidare. Nu poti da bani astazi unuia care te hartuieste, este imbracat bine, este arogant, pleaca acasa pe scuter (vezi Billa Floreasca), ataca femeile in parcare, priveste nemultumit ofranda primita. Esti cersetor, comporta-te ca atare! Ce naiba! In curand, patiserul va manca din coca in fata clientului, iar agentul de asigurari va face glume privind sansele tale de reusita de a te bucura de pensia suplimentara. Cersetorul a incalcat contractul. Nu se mai plaseaza sub nivelul tau, nu mai cere mila ta, apeleaza la forta pentru a lua banul, iar asta este deja alta afacere. Cel mai grav este ca isi mimeaza cate un handicap, si , o data cu el, meseria. Ca mai loveste cate o femeie neajutorata, fie; dar sa mimeze un handicap atat de prost, este inacceptabil. Cate un pusti zdravan care are mana bagata intr-o geaca, vara, ar fi hilar, daca nu ar fi atat de grav. Dar nu este, domnilor! Ne-am pierdut cersetorii, cei de astazi sunt niste umbre false. Si daca nu ne putem permite sa intretinem cersetori, ce se va intampla cu societatea noastra?

3 comments:

Urban Mold said...

Se va intampla o privire de dreapta radicala!

Ulia said...

vorbesti serios?!?

Vava said...

:)) eu, Ulia? Daca ai mai fost pe locsorul asta uitat de mai marii intelighentiei noastre, stii bine ca nu vorbesc serios niciodata.