Wednesday, March 3, 2010

1 km initiatic

3 obositi cenusii, 2 proxeneti, 4 curve.
Sunt personajele cu care mi-am petrecut o seara extrem de placuta, de altfel, in Bucuresti.
Pot fi personajele unui roman. Poate chiar sunt. Prea des am senzatia ca cei care ma inconjoara joaca un rol. Ca au fost angajati pentru asta. Ca sunt figuranti intr-o piesa in care eu nu stiu sa joc rolul principal. Revenind, insa. Era dupa 11 seara si ratasem un concert al unor prieteni, care ratasera astfel sansa sa isi dubleze publicul. Nu mai aveam niciun ban. Am luat-o pe jos de la Universitate catre Romana. Mergeam cu gulerul ridicat si, desi paseam pe umbra iernii, frigul arunca tot balastul in noi, inainte sa fuga din oras. In mine. Imi simteam ochii de sticla. Fata de mucava. Imi placea. Era frig, intuneric, pentru ca nah, e Bucuresti. E surprizator cat de repede se schimba silueta schitata din umbre a unui oras, noaptea, iarna. Esti tras inapoi in timp. Nici nu realizezi cand hainele de pe tine au devenit carpe reci. Cand unghiurile drepte ale cladirilor cu fita de pe bulevard au devenit diforme, in intuneric, in ceata. Graffiti si geamuri goale. Caini rataciti si umbrele noptii. Esti intr-un targ medieval. Esti un calator care incearca sa devina bidimensional, ca sa fie expus cat mai putin la frig. Mergi prin zloata si te feresti din calea cailor putere care se mai alearga prin labirint. Prima femeie are parul carliontat si ceva atragator in felul in care are rimelul ieftin scurs pe obraji. Frigul este un motiv bun ca sa justifici lacrimile. Sexul. Crima. Ultima farama de lumina din tine, ascunsa mult sub gulerul ridicat, te tine insa departe de femeia cu carlionti... Ii zambesc. Nu am un foc. Este ok, merci. Biserica din spatele ei o evidentiaza mai bine. Biserica are traditie lunga in punerea in valoare a curvelor. Biserica are usa inchisa. Lacat trainic, cam cat credinta preotilor. Femeia din fata este deschisa. Prin ea, pot ajunge mai usor in rai. Daca asta vreau...
Ma opresc din cand in cand si ma uita la vitrinele luminate. Imi place starea asta de vagabond. Pot merge. Pot vedea orasul, oamenii, gropile, cainii, femeile frumoase, afisele puse haotic unul peste altul, promitand o viata mai buna.
In masina, plutesti.
Urmatoarele fete sunt inainte de Scala. Ironic, cladirea rece, cu nume sonor, le refuza farmecele. Si eu fac asta. Sunt 3, inalte, infrigurate, cizme inalte, minte prea curata pentru mine. Ma masoara si imi zambesc indoielnic. Pustiul asta nu pare a regular. Nici nu sunt, baby. Primul peste ma asteapta pe trotuarul de vis a vis. Ma simt ca un pusti la circ. Sunt un neinitiat cu genunchii juliti in fata unui grup misterios, de care ai mei ma tin departe. Acum, sunt o umbra fara suflet in fata unui grup flamand. Ochii ii lucesc cand ma intreaba daca nu vreau o fata. Ii zambesc si il inteb daca el e liber. Stupoare. Rad. Tace. Plec. Merg cu mainile si mai adanc in buzunar si parca frigul m-a mai incalzit.
Cel mai mult imi place sa ma uit catre strazile care curg din Magheru. Sunt negre si fug de lumina slaba a bulevardului care duce viata. Ma tin departe de ele. Nu vreau sa ma intalneasca nimeni. Tendinta sa uiti de pojghita de civilizatie este mare. Sa renasti ca un animal flamand. Ramai pe bulevard...
Romana e mai animata. Ca un finish unde regasesti supravietuitorii. Putini si murdari, supti, banuitori, grabiti. Ultima ispita vine in statia lui 301. Baiatul slab cu caciula trasa peste ochi, cu placerile lui, formate din carne si fum, sau ultimul 301. Ma uit la ultima mea sansa sa ajung acasa. La caldura si la un dus, la lumina. E la stop. Ma asteapta. Ma asteapta si baiatul cu pantalonii prea largi si priviri nerabdatoare. Ii zambesc si fug catre statie. Ma uit dupa el de dupa geamul murdar si protector. Nu il mai vad.
Sunt deja pe Dorobanti. Stau in spatele autobuzului si ma uit la locurile pe care le stiu atat de bine. La cei 3 pasageri, obositi, supti, cenusii. Oare unde este viata? La jivinele de pe drum? La furnicile astea care se intorc sleite la musuroi? In mine? In cei care cheltuie in gand banii pe care ii castiga altii la loto? In cei care numara ochii ademeniti, noaptea?
Ma las confortabil pe scaun.
Am mai scapat o data.

5 comments:

Urban Mold said...

Postul asta a fost mistic , imi place si e optimist , sper doar ca autobuzul nu e ca sareta din La Tiganci

Urban Mold said...
This comment has been removed by the author.
Urban Mold said...
This comment has been removed by the author.
Vava said...

Este mai mult ca blue buss al lui Morrison. Desi, si ala tot de la Eliade se trage, ca era mare fun al lui. Si mai evident, ca toti ne gandim la luntrasul care ne duce peste Styx. Desi, aici, poate autobuzul este salvarea noastra. Depinde de view-ul personal.
In alta ordine de idei, imi pare rau de posturile sterse. Este un blog liber, oricine poate comenta, fara cont, fara moderarea comnenturilor, sau atltceva de gen.

Urban Mold said...

eu le-am sters pentru ca era de 3 ori aceeasi chestie :) si nu imi place sa ma balbai online