Wednesday, January 27, 2010

privind inauntru

Privind inauntru


Incursiune si interpretare. Eruditie si snobism. Intrebari, zgomot si lipsa de atitudine.
Am vizitat muzeul de arta contemporana, spatiu inteligent si indraznet amenajat pentru scopul pe care il serveste.
3 etaje, exponate cat sa umpli un singur nivel si vizitatori care incap intr-o masina. Mica.
Si totusi, de fiecare data plec cu un sentiment de multumire de aici.
Expozitia este inca departe de a cadea in desuet.
Nu a reusit sa atraga (inca) legiuni de esteti aflati intre “Motoare” si un fornetti.
Exponatele se intrepatrund. Aplicatiile video vin in compensatie si in echilibru, sunetele imbraca intreaga oferta vizuala. Expozitia formeaza un tot surprinzator de unitar, desi in aparenta domneste haosul.
Un barbat gol face echilibristica pe obiecte de mobilier asezate in cerc. Merge pe spataru si muchia scaunelor, mesei, patului. Din nou. Din nou. Din nou.
Privesc proiectia de 7 minute. Poate mai mult. Sunt inconjurat de sunetele celorlalte aplicatii si deodata imi dau seama. Nu ma uitam la barbatul gol de pe scaune. Ma gandeam ce fragil este, ce neajutorat si totusi perseverent.
Expozitia de la muzeul de arta contemporana este, de fapt, un mic drog.
Aplicatiile au menirea de a te predispune la o incursiune in tine.
Pe scurt, mediul inconjurator dispare pe masura ce, hipnotic, ajungi sa reflectezi asupra propriei persoane. Poate asta este si rolul unei initiative cu rol intelectual. Sa gandesti, sa incerci sa intelegi, sa te rupi de metrou si de traficul infernal si de deadline-uri si inchizi un pic ochii, doar ca sa vezi mai bine.

Pentru unii, nu aici se gaseste arta, orice ar insemna ea. Pentru unii, o sculptura a lui Michelangello se rezuma la un milion de lovituri de ciocan. Monalisa este demitizata; zambeste pentru ca este insarcinata, arata cel mai recent sudiu. Giulgiul din Torino este un fals elevat al lui Leonardo, cred altii. Totusi, chiar “expuse”, dezbracate de aura care le-a facut faimoase, aceste simboluri raman capabile sa scoata ce e mai bun din noi. Acel ceva primordial, nealterat de civilizatie, acel loc in care nimeni in afara de noi nu poate ajunge. Poate tocmai din acest motiv unii incerca sa inchida usile spre acest loc. Pentru ca aruncand cheia constiintei, nu te vei mai lupta cu ea. Vei ramane insa mereu lipsit de darul de a putea privi inauntru, si de a te vedea facand echilibristica pe muchia scaunelor, mesei si patului.


Alta labareala introspectiva:

2 comments:

Niss said...

Nu imi place sa comentez mult,nu e genu meu, dar unele lucruri, simt ele ca trebuie spuse. Ma preocupa intelectualitatea existenta sau nu in evenimente culturale din Ro. Unii oameni se duc la muzeu ca sa interiorizeze mai bine senzatiile oferite de exponate, altii..nu stiu, sa poate spuna ca au fost, dar categoria asta este inexistenta...
Cred ca suntem un popor care partial a uitat sa simta si sa se gandeasca la propriul suflet, facand din capitalism un idol de aur, facandu-ne fericiti ca avem un Ipod sau nu. Cultura Europei de Est este partial lasata in voia Domnului, pentru cei care vor...si isi doresc. In vest esti bombardat cu mailuri ca nu stiu ce expozitie se termina, si ca acum...ultima ocazie. Este bine sa promovezi acest gen de cultura? Oare daca este facut in mod marketinghistic te va face sa reflectezi mai mult in / catre interior...?!

Vava said...

Cred ca oamenii care percep creatia prin afisul care o anunta nu sunt exact genul cu care as impartasi impulsuri neuronale.
Pentru mine, arta trebuie sa depaseasca o anumita cultura, in cazul de fata - patriarhala. Am nevoie de mai mult de "carul cu boi" sau "fata cu apa" ca sa tresar. Este o problema strict personala (poate tributara lipsei mele de contact cu spatiul rural, poate altor lipsuri ale mele), dar cer o exprimare mai subtila, mai neclara, tocmai ca sa ma "zgandare" pe mine sa creez ce simt ca nu a fost decat sugerat. Asta simt ca este arta - un imbold ca sa creezi la randul tau, sa simti, sa gandesti. Mergand mai departe pe ideea asta, care exact este cultura spatiului nostru? Cea ramasa la nivelul de acum 200 de ani? Mai important; au romanii constructia necesara unei astfel de experiente? Pt ca nu este necesar sa fim toti croiti asa. Si convingerea mea ferma este ca noi continuam sa lancezim intr-un spatiu intelectual - al dezvoltarii demult depasit. NU DE CATRE OCCIDENT, ci de catre manifestarile intelectuale.